Ortodonție
Aparatele dentare fixe sunt cel mai eficient și modern mod de a preveni și trata anomalii sau disfuncții ale structurilor dentare.
Fie că vorbim despre aparatele dentare fixe ceramice, metalice sau cele ce se aplică pe interior, fără a fi vizibile, toate fără excepție au un singur scop: asigurarea unei sănătăți funcționale și structurale perfecte a danturii, alături de un aspect vizual exterior impecabil.
Având în vedere că prevenția sau tratarea la timp a problemelor apărute sunt aspecte ce nu necesită amânare, Clinica Elite Dent oferă tuturor celor interesați posibilitatea de a beneficia de o consultație gratuită din partea unui medic specialist în acest domeniu, de a fi informat și a ști exact ceea ce este de făcut.
Este foarte simplu: ne suni la tel. 021/231.57.37 sau te programezi online, stabilești întâlnirea cu medicul specialist ortodont, în cadrul consultației primești informații complete și în funcție de concluzii, va fi la alegerea ta daca vei urma soluțiile și recomandările propuse.
Beneficiați de prețul special de 2999 RON pentru aparatul dentar fix ceramic. Prețul este pentru o arcadă dentară și nu include activările ulterioare.
Ortodonția
Este ramură a stomatologiei prin care se tratează afecțiuni ale dinților ce țin de:
– închiderea incorectă a gurii (malocluzie)
– poziționarea incorectă a dinților pe arcadă (malpoziție)
Ortodonția, încercă să corecteze aceste anomalii, cu ajutorul aparatelor dentare fixe și mobile, fiind o alternativă reală, atât pentru copii, tineri, cât și pentru adulți.
Ocluzia dentară
Ocluzia dentară este reprezentată în termeni extrem de simpli, de contactul dintre dinți, atunci când se produce mișcarea de apropiere a mandibulei către maxilar, în timpul masticației (și aici vorbim de ocluzia dinamică) și/sau a repausului (vorbim de ocluzia statică).
Atunci când avem o ocluzie corectă, atât statică cât și dinamică, la nivelul structurilor dentare se realizează contacte funcționale, contacte vizibile prin faptul că fiecărei grupe de dinți, fiecărui dinte îi corespunde o poziție de contact specifică, anatomic corectă.
Aceste poziții, anatomic-corecte, au rolul de a prelua din sarcini și de a distribui uniform forțele care acționează asupra dinților prin presiune/mușcare.
Atunci când aceste poziții anatomice, specifice și corecte, nu se realizează, vorbim de închiderea incorectă a gurii “malocluzie” (și o distribuire incorectă a forțelor).
Problema majoră apare în cazul în care aceste contacte nu se realizează în mod corect și astfel se poate ajunge la complicații dintre cele mai neplăcute, complicații ce pot interesa nu numai dinții, ci mai grav, articulația temporo-mandibulară și mușchii.
O ocluzie incorectă poate duce la:
dureri ale dinților, lucrările dentare, obturațiile (“plombele”) dentare se uzează prematur, se sparg, retracțiile gingivale pot fi favorizate de către ocluzia incorectă, mobilitate dentară.
Cele mai neplăcute sunt probleme date articulației temporo-mandibulare (ATM) care se manifestă prin dureri articulare și musculare, zgomote specifice – “cracmente”, dificultăți în deschiderea și închiderea gurii.
Malocluzia
Malocluzia duce la solicitări suplimentare ale mușchilor, manifestandu-se prin oboseală și spasme musculare, asociate cu dureri articulare, dureri de cap, dificultăți în masticație (ceea ce conduce și la probleme ale tubului digestiv).
De asemenea poziționarea incorecta a unuia sau mai multor dinți pe arcada dentară (malpoziția) pe lângă toate cele enumerate mai sus, conduce și la realizarea unei igiene locale defectuoase ce favorizează apariția cariilor dentare, la acumularea excesivă de tartru, precum și la probleme legate de mobilitate.
Malpozițiile
Malpozițiile pot fi evidențiate prin înghesuiri ale dinților (incongruente dento-alveolare prin înghesuire), cât și prin spațieri ale acestora (incongruențe dento-alveolare prin spațiere).
Netratate, toate acestea duc la ceea ce noi numim traumă ocluzală.